Cu toții știm cât de importantă este gestionarea bugetului personal deoarece acest lucru ne ajută să știm exact ce cheltuieli avem, cum le putem gestiona mai bine și cum le putem ajusta astfel încât să avem posibilitatea de a economisi, de a ne permite lucrurile pe care ni le dorim și chiar de a investi pentru a obține venituri pasive în viitor.
Dar, atunci când vine vorba despre a face acest lucru, nu știm întotdeauna de unde putem începe, care sunt cele mai bune metode de a ne organiza bugetul personal și cum îl putem maximiza. Iată câteva sfaturi, din experiența noastră, care te vor ajuta să îți gestionezi mai bine bugetul personal. Și poți începe să le aplici chiar de astăzi, pentru a face curățenia financiară de primăvară.
1. Fă-ți o listă cu toate veniturile și cheltuielile lunare / anuale pentru a-ți determina bugetul personal
Indiferent că vorbim despre bugetul personal sau bugetul unei familii, te poți ajuta de un tabel simplu, cu două coloane, unde într-o coloană vei trece veniturile și în cealaltă coloană cheltuielile.
Veniturile bugetului personal trebuie să fie cele nete și pot fi:
- Salariul
- Alocația copilului
- Asistență maternală
- Pensie
- Ajutor din partea statului
- Bonusuri periodice
- Chirii
- Dividende
- Orice alt venit
Pentru a ține mai ușor evidența cheltuielilor, poți împărți această categorie în patru segmente: cheltuieli aferente locuinței, cheltuieli legate de mașină/transport, alte cheltuieli fixe și cheltuieli variabile.
Cheltuielile aferente locuinței pot include:
- Chirie
- Ipotecă
- Utilități – întreținere, încălzire, electricitate etc.
- Asigurări pentru locuință
- Renovări
- Curățenie, mentenanță, reparații
- Cheltuielile aferente mașinii / transportului pot include:
- Credit auto
- Asigurări
- Combustibil
- Mentenanță și reparații
- Taxe de drum
- Abonamente transport în comun
Cheltuielile fixe pot include:
- Asigurări (de sănătate, de viață)
- Abonamente (telefonie mobilă, internet și cablu TV, Netflix, sală fitness)
- Economii (dacă ți-ai setat o sumă fixă lunară pe care vrei să o economisești)
Cheltuielile variabile pot include:
- Mâncare
- Produse de îngrijire personală
- Îmbrăcăminte și încălțăminte
- Activități de relaxare
- Cumpărături online
- Vacanțe
2. Stabilește dacă vei calcula bugetul personal pe lună sau pe an
Stabilirea unui buget personal lunar sau anual depinde doar de ce vrei să obții. Un buget personal lunar poate fi mai ușor de stabilit și urmărit, dacă spre exemplu toate veniturile tale sunt încasate lunar. Dar dacă ai și venituri anuale, cum ar fi investițiile sau dividendele, atunci un venit anual îți va fi mai de folos. Poți începe prin stabilirea unui buget personal lunar, pe care să îl adaptezi la unul anual.
3. Ajustează real cheltuielile din bugetul personal
Cheltuielile din bugetul personal pot fluctua din cauza unor factori externi, cum ar fi inflația, indicele ROBOR sau IRCC, prețul carburantului etc. Astfel, îți recomandăm să ajustezi lunar sau trimestrial cheltuielile cu sume reale.
4. Redu cheltuielile din bugetul personal
Fă o evaluare obiectivă a tuturor cheltuielilor din bugetul personal și gândește-te dacă ai cu adevărat nevoie de toate lucrurile pe care cheltui bani lunar sau anual. Pot exista o mulțime de segmente din care poți economisi.
Iată câteva sfaturi pentru a-ți reduce cheltuielile:
- Înlocuiește mașina personală cu transportul în comun, măcar jumătate din lună
- Renunță la abonamentele lunare pe care poate nu le mai folosești atât de mult (cum ar fi YouTube Premium, Netflix, Amazon Prime, HBO Max etc.)
- Schimbă-ți abonamentul de telefonie mobilă, internet sau cablu TV cu o variantă mai ieftină
- Alege să trăiești mai sustenabil și economisește la consumul de apă, electricitate, gaz etc.
- Cumpără mai rar haine și încălțăminte de calitate
- Alege să faci cumpărăturile din piață sau de la producători versus de la supermarket
5. Monitorizează cheltuielile din bugetul personal și fii disciplinat
În cele din urmă, menținerea unui buget personal depinde doar de tine. Nu va fi ușor, dar nici greu, tot ce trebuie să faci este să te autodisciplinezi. Tu ai controlul, așa că dacă vrei ca la final de lună sau de an să ai un rezultat financiar pozitiv (economii, achiziții, investiții etc.) trebuie să privești cheltuielile obiectiv și să fii dispus să renunți la anumite mofturi.