Te-ai gândit vreodată care este suma maximă pe care o poți retrage de la bancomat? Ei bine, trebuie să știi că, în România, retragerile de la bancomat sunt plafonate prin reglementări legislative. Dar există și bănci care au propriile limite maxime, care pot fi diferite față de limitele maxime impuse prin lege. Mai exact, banca îți poate interzice să retragi chiar mai puțini bani de la bancomat, într-o singură zi, decât permite legea.
Conform legii 70/2015, suma maximă care poate fi retrasă într-o singură zi de la bancomat este 10.000 RON. În ceea ce privește valuta, sumele maxime ce pot fi retrase de la bancomat sunt 2.500 USD pe zi și respectiv 2.200 EUR pe zi.
De ce există limite maxime de retragere a numerarului din bancomat?
Reglementarea sumei maxime de numerar care poate fi retrasă de la bancomat a fost realizată pentru a se evita fraudele prin clonarea cardurilor bancare. Astfel, băncile vor avea mai puțin de suferit în cazul în care această infracțiune este comisă.
De aceea, principalele 10 bănci din România au propriile limite în ceea ce privește suma maximă ce poate fi retrasă la ATM. Aceste reglementări ajută băncile să evite pierderile mari rezultate din fraudă.
Pentru a cunoaște cu exactitate care este suma maximă pe care o poți retrage de la bancomat, îți recomandăm să verifici informațiile de pe website-ul sau la telefonul băncii la care deții cont.
Și totuși, dacă îți dorești să retragi o sumă mai mare decât cea maximă impusă de lege, ori de bancă, cum procedezi? Simplu, vei avea nevoie să ridici numerarul de la ghișeul băncii.
Însă, trebuie să știi că va trebui să anunți această operațiune cu câteva zile înainte, termenul diferă de la o bancă la alta. În plus, trebuie să faci tot posibilul să îți onorezi programarea, altfel vei suferi un comision pe care banca ți-l va lua pentru neprezentare. De asemenea, acest comision diferă de la bancă la bancă.
Plafonarea sumelor maxime ce pot fi retrase de la bancomat într-o zi ajută și la încurajarea plăților la POS, dar și la evitarea scurgerilor mari de lichidități ale băncilor. În plus, tranzacțiile electronice sunt considerate mult mai sigure decât cele cu sume mari de numerar, evitând astfel riscul infracțiunilor ce implică falsificarea banilor.
Care sunt tranzacțiile maxime între persoane fizice? Dar între persoane juridice?
Potrivit aceleiași legi, 70/2015, suma maximă în numerar care poate fi tranzacționată între persoane fizice este de 50.000 RON sau 11.300 EUR pe zi. Între o persoană fizică și o persoană juridică se pot tranzacționa maximum 10.000 RON în numerar pe zi, iar între persoane juridice suma maximă care se poate tranzacționa în cash pe zi este de 5.000 RON.
În afară de limitele maxime legale ale retragerilor și tranzacțiilor, această lege mai reglementează și alte aspecte. Astfel, plățile din avansuri pentru decontare au un plafon maxim de 5.000 RON pe zi.
Trebuie să știi că există și contravenții dacă această lege nu este respectată. Cine nu respectă regulile, va trebui să achite o amendă ce reprezintă 10% din valoarea care depășește plafonul maxim.
Excepții ale plafoanelor maxime ale tranzacțiilor
Bineînteles, există și excepții în ceea ce privește plafoanele maxime ale tranzacțiilor. Astfel, legea nu se aplică în cazul depunerilor de numerar în conturile deschise la bănci. Poți depune orice sumă în numerar în contul tău din bancă la ghișeu. De asemenea, poți face această operațiune și la orice bancomat pentru depunerea numerarului.
O altă excepție se referă la plata în numerar către instituțiile statului care colectează bani. Mai exact, poți plăti în numerar orice sumă pentru achitarea taxelor și impozitelor, dar și a amenzilor.
Alte situații în care legea 70/2015 nu se aplică: pentru plata cheltuielilor pentru deplasarea exclusiv în interes de serviciu, pentru retragerea numerarului care urmează să fie folosit la plata salariilor sau a altor drepturi de personal.