Sună provocator? Imposibil? Sau crezi că schimbările aduse de pandemie ți-au educat viața financiară și îți poți controla cheltuielile din fiecare zi?
Fiecare dintre noi regretăm mai mult sau mai puțin bugetul alocat sau consumat într-o săptămână și mereu ne promitem că vom încerca sa nu mai fim așa cheltuitori, că vom gândi mai mult achizițiile, că ne vom limita la strictul necesar, etc. Toate limitările sociale din ultima perioadă ne-a dovedit că putem supraviețui, măcar temporar, și fără anumite cheltuieli, deci cât de greu poate fi?
Cum să ai o zi fără cheltuieli?
Mai mult dacă o provocare care să ne valideze convingerea că dacă vrem, putem, o zi fără cheltuieli poate deveni un obicei foarte sănătos financiar. Efectul? Fie îți oferi lucrurile care îți plac în momente mai importante (activități extra în timpul liber, achiziții noi atunci când ți le dorești sau ai nevoie, etc), fie îți controlezi mai bine cheltuielile lunare.
În fiecare zi ne lăsăm ademeniți de mici tentații, tocmai pentru că ele costă puțin (o cafea, transport, un prânz, etc), iar la sfârșitul lunii niciodată nu știm pe ce s-au dus banii noștri. Chiar dacă starea de urgență ne-a schimbat comportamentul de achiziție, asta nu ne-a împiedicat să ne cheltuim banii online.
Ne dorim în fiecare zi ca totul să fie mai ușor, ne-am adaptat tehnologiei, suntem protagoniștii consumerismului actual, așa că toată economia noastră se întâmplă online, fără cash.
O zi fără cheltuieli nu înseamnă timp pe canapeaua din sufragerie. Ci alegerea unor activități care să nu implice consum de bani.
O zi fără cheltuieli înseamnă mai mult timp liber
Iar mai mult timp liber înseamnă relaxare, odihna și dezvoltare; fie doar una dintre ele, fie toate 3. Fie că alegi un serial, o carte sau un somn mai lung, o zi fără cheltuieli este exact ceea ce ai nevoie după o săptămână de muncă. Iar dacă vrei să folosești mai productiv acest timp liber, poți opta pentru dezvoltarea ta: research pentru un job nou sau o idee de afacere, găsirea unor cursuri de perfecționare profesională, planuri pentru o viitoare vacanță, etc. Trăim oricum într-un ritm alert și uneori haotic, așa că de ce să nu avem o zi fără obligații, fără multă programare care să ne ajute să ne odihnim și să ne reamintim ce ne dorim sau ce ne place de fapt în viață? Iar dacă asta implică zero costuri, este perfect.
O zi fără cheltuieli înseamnă disciplină
Când e doar o dată, ne ajută să ne demonstrăm cât de dependenți suntem de fapt de orice lucruri semnificative sau nu din fiecare zi. Dar dacă o transformăm într-un obicei, va reuși să ne educe un comportament financiar mai controlat și cumpătat.
O zi din timpul săptămânii fără cheltuieli îți va reaminti că și cafeaua la ibric servită în bucătăria ta poate da startul unei zile reușite, nu doar cea cumpărată de la coffee shop. Sau că o plimbare spre birou în detrimentul unui mijloc de transport îți poate da o stare de bine. Iar pachetul de prânz pregătit acasă îți poate reactiva poftele și talentele culinare și seara să îți dai seama că dacă ai rezistat 1 zi fără cheltuieli, deci poți lăsa cumpărăturile pe mâine. Așadar, bugetul tău de weekend s-a mărit puțin cu ce ai economisit în timpul săptămânii.
O zi fără cheltuieli poate însemna lucruri sau oameni noi
Acum că a venit căldura, însă totuși sălile de sport nu se redeschid în condițiile normale, o zi fără cheltuieli poate însemna mișcare în aer liber. Dacă faci parte din categoria celor care „de luni se duc la sală”, acum nu mai ai scuză. Iar dacă nu, atunci ai nevoie să îți menții obiceiurile sportive. Cum poți transforma asta într-o activitate socială? Sunt oameni care se antrenează în grup pentru participări la maratoane, pentru menținerea condiției fizice, pentru antrenamente alături de cei cu experiență, etc. Tot ce trebuie să faci este să cauți sau să propui în online o astfel de organizare.
Iar dacă totuși alegi varianta „de luni mă duc la sală”, măsurile de protecție care încă persistă facilitează accesul la tururi virtuale în muzee, webinarii gratuite pe teme de interes, etc.
O zi fără cheltuieli îți poate stimula creativitatea
Toate plăcerile săptămânale devin mai mult sau mai puțin rutine, tabieturi. Le transformăm în obiceiuri, în acțiuni robotice: job, casă, cumpărături, discuții cu prietenii dintre care multe virtuale, etc. Iar weekend-ul depinde mereu de niște factori: de vreme, de buget, de stare, de disponibilitatea celor cu care ne petrecem timpul, etc. Motiv pentru care de multe ori nici nu ne mai facem planuri pentru sfârșitul de săptămână, dacă nu este ceva cu totul ieșit din comun.
Iar deciziile din ultimul moment sunt cele mai aproape de resursele noastre sau cele care știm deja că ne plac. O zi fără cheltuieli însă ne poate stimula creativitatea constant. Nu ne place să simțim că trece timpul pe lângă noi, așa că mereu ne gândim cu ce să îl umplem. Dar imposibilitățile financiare nu sunt doar limite, ci și oportunități sau noi orizonturi sociale. E o provocare să îți faci planuri din nimic, dar asta te ajută să trăiești lucruri noi, să descoperi calități sau plăceri noi la tine sau să îți testezi limitele. E o zi fără cheltuieli, deci nu ai nimic de pierdut, corect?
Latura personală ne definește ca oameni, ne ajută să fim mai buni inclusiv profesional, așa că este foarte important ce alegem să facem cu timpul nostru liber. Iar stabilirea unor condiții sau standarde în care să ne desfășurăm viața merg în paralel cu obiectivele pe care ni le propunem.
Fie că o considerăm o provocare sau un mod de a economisi bani , ambele au un efect pozitiv. Mai important decât să știi ce vrei este să știi ce nu vrei în viață, și cum altfel să afli dacă nu încercând lucruri noi?