Cum bine știm, și am mai spus-o, banca nu este ceva de care trebuie să ne ferim în viață, ci un ajutor important pentru achizițiile și reușitele noastre financiare. Accesarea unui credit este soluția cea mai apropiată și optimă pentru achizițiile noastre importante sau pentru soluționarea unor nevoi. Pentru că de cele mai multe ori fie nu avem bugetul necesar, fie nu dorim să ne blocăm toți banii economisiți în cumpărarea unei locuințe, de exemplu.
În acest context, brokerul de credit face parte din educația ta financiară în relația cu banca și este instrumentul de succes în obținerea creditului de care ai nevoie.
Ce este un broker de credit și care sunt beneficiile tale când apelezi la unul
Brokerul de credit este partenerul tău și colaboratorul băncii în procesul de obținere a produsului bancar de care ai nevoie. De ce? Pentru că facilitează întregul proces de obținere a unui credit, atât pentru tine, cât și pentru bancă, care poate fi mai complicat și lung în absența acestuia.
Cu alte cuvinte, brokerul de credit este propriul tău reprezentant în relația cu banca, care ușurează vânzarea produselor bancare prin faptul că îți explică pe înțelesul tău tot ce vrea banca să îți comunice, să îți ofere și să îți condiționeze. Este un colaborator ideal al băncii deoarece simplifică munca angajaților și optimizează numărul de credite vândute. Motiv pentru care, comisionul brokerului este suportat de bancă, nu de tine.
Creditul de care ai nevoie poate însemna unul mai rapid, unul mai mare sau unul mai simplu de acordat. Iar brokerul îți poate oferi toate detaliile necesare și efectele acestora, tocmai pentru a lua cea mai bună decizie.
În primul rând, rolul unul broker este să identifice tipul de credit de care ai nevoie (credit ipotecar, prima casă, credit IMM, etc), apoi îți centralizează cele mai bune oferte bancare existente, îți explică toate costurile/comisioanele și te ajută să înțelegi termenii financiar-bancari. Este foarte important, mai ales pentru cei care nu au mai avut contact anterior cu produsele și condițiile instituțiilor bancare, să cunoască semnificațiile, efectele și consecințele acestora. Angajații instituțiilor bancare sunt învățați și obișnuiți să vorbească mai tehnic decât am putea înțelege noi. Și pentru că toate informațiile primite sunt prea complexe și noi pentru client, acesta se descurajează și multe solicitări nu se concretizează.
De asemenea, foarte importantă este implicarea brokerului în pregătirea dosarului de creditare și în negocierea anumitor condiții cu banca, în numele tău (depinde de caz). Știm cât de extenuante sunt pregătirea actelor necesare, drumurile la bancă, discuțiile cu angajații băncilor pe care poate nu le înțelegem mereu, etc. Pe când, delegarea unui broker de credit să facă aceste lucruri pentru tine garantează centralizarea tuturor documentelor fără excepție, într-un timp optim. Și tocmai pentru experiența pe care o are, beneficiază de acces prioritar la informații elementare, la discuții directe cu persoanele de contact și de autoritatea de a negocia anumite condiții contractuale pentru obținerea creditului tău.
Punerea în legătură cu cei mai buni notari/evaluatori de către broker este un alt rol de eficientizare și optimizare în procesul de creditare, pentru că ajungi să câștigi timp prețios. Plus înțelegerea constantă a tuturor termenilor și condițiilor de obținere a creditului.
Portofoliul de clienți al unui broker te ajută să alegi banca potrivită pentru tine. Iar pentru o colaborare pe următorii 20-30 ani, alegerea băncii este la fel de importantă precum alegerea creditului de care ai nevoie. Tocmai pentru că relația cu banca pe care urmează să o începi este una pe termen lung, brokerul de credit poate fi alături de tine și în situațiile (nedorite) în care intervin probleme contractuale.
Importanța unui broker de credit reflectă clar beneficiile pe care le ai atunci când apelezi la unul:
- Acces la o bază informațională complexă din care să alegi creditul și banca potrivite pentru tine
- Explicarea terminologiei bancare, a riscurilor și a condițiilor contractuale
- Creșterea șanselor de acceptare a creditului, prin prisma experiențelor anterioare ale brokerului cu banca
- Reprezentant propriu în pregătirea actelor și în realizarea drumurilor necesare la bancă
- Autoritate și credibilitate în relația cu banca
- Reciprocitate în procesul de vânzare al creditului: brokerul te validează în fața băncii, iar ție îți oferă transparența băncii
- Contact direct cu terții (notar/ evaluator)
- Comision zero – acesta este suportat de către bancă, nu de către tine
- Implicare continuă în relația ta cu banca, dacă apar probleme contractuale chiar și după acceptarea creditului
Nu este obligatoriu să colaborezi cu un broker, însă dacă te-ai decis deja că ai nevoie de un credit, acesta poate fi partenerul de care ai nevoie deoarece îți va influența semnificativ în bine atât șansele, cât și timpul în obținerea creditului respectiv.