Cu toții suntem mult mai confortabili decât acum câțiva ani cu toate produsele bancare de pe piață. Asta pentru că nevoile noastre și tehnologia sunt mult mai avansate și diversificate. Știm deja când și cum să accesăm un credit pentru planurile noastre mărețe, dar cât de avantajos sună refinanțarea acestuia?
Pentru a ști care sunt cele mai potrivite soluții pentru tine, este bine să fii informat despre toate posibilitățile din piață, înainte să îți planifici viața financiară.
Ce este refinanțarea unui credit
Poate ți-ai luat deja o locuință cu ajutorul băncii sau urmează să te implici în programul Prima Casă. Nu este niciodată târziu să îți cunoști oportunitățile pentru noi achiziții, în loc să rămâi ancorat doar în acest credit pentru că rata nu îți permite mai mult. Sau poate ești implicat deja în mai multe rate lunare și nu îți permiți nimic în plus.
Refinanțarea unui credit reprezintă posibilitatea de a accesa un nou împrumut prin care să îl achiți pe cel vechi sau pe cele active (dacă ai mai multe), pe o nouă perioadă de timp care să te ajute mai mult. Astfel ți se recalculează plata lunară pe respectiva perioadă, cu noi condiții contractuale (comision, dobândă, etc) și poți să rămâi chiar și cu o sumă extra în buzunar.
Dacă ai o relație cu băncile diversificată prin achiziția mai multor credite, mai ales la diferite instituții bancare, important de reținut este că poți refinanța oricâte contracte de credit, obținute în diverse valute. Astfel îți muți toate datoriile într-un singur loc printr-un nou credit care îți acoperă datoriile și îți stabilești din nou rata lunară și perioada pentru care vei plăti.
Care sunt avantajele pentru refinanțarea unui credit
Pentru unii, refinanțarea unui credit poate da impresia de reluare a procesului de relaționare cu banca, care prima oară poate fi mai durabil. Asta pentru că încrederea se câștigă, sau se dovedește, prin documente justificative.
Dar pentru alții, refinanțarea unui credit înseamnă oportunitatea continuă de a-și îndeplini obiectivele financiare și de a-și oferi un stil de viață independent de economiile lunare agonisite.
Un avantaj important este că te scapă de haosul plăților dacă ai credite la mai multe bănci. Poate fi dificil și stresant să respecți ziua de plată stabilită la fiecare bancă și să îți calculezi încasările lunare astfel încât să te asiguri că ai bani în cont la data scadentă. Refinanțarea creditelor îți mută datoria totală la o singură bancă, iar astfel te poți organiza o singură dată pe lună pentru plata ratei.
Un alt avantaj pentru refinanțarea unuia sau mai multor credite este că îți poate aduce în buzunar o sumă extra. Dacă suma acordată pe noul credit este mai mare decât totalul tău de plată la creditul sau creditele deja active, asta înseamnă că la achitarea lor rămâi cu niște bani în buzunar. Pe care îi poți cheltui cum vrei tu.
Rapiditatea în acceptarea refinanțării unui credit este un atu important, pentru că ești deja trecut prin procesul de eligibilitate. La prima relație contractuală cu banca, parcurgi un proces de verificare pentru a fi considerat eligibil în acceptarea creditului solicitat. Având deja unul sau mai multe credite active de care dorești să scapi, refinanțarea îți oferă prioritate și rapiditate în acceptarea solicitării tale.
Refinanțarea unui credit poate fi soluția ideală pentru a te feri de o imagine negativă la biroul de credit. Poate viața ta actuală cuprinde mai mulți factori care îți consumă resurse financiare, iar rata la bancă ți se pare mai greu de dus decât atunci când ai accesat creditul. De ce să riști întârzieri consecutive de plată când poți alege o refinanțare cu o rată mai mică pe o perioadă mai mare de timp?
La fel ca și în cazul imposibilității de plată, refinanțarea unui credit este salvarea ta pentru că te ferește de datorii personale acumulate din stânga și din dreapta care pe pot afunda mai tare. De ce să îți complici viața financiară când poți alege refinanțarea unui credit cu o rată mai mică pe o nouă perioadă de timp?
Refinanțarea unui credit îți lasă economiile disponibile pentru alte planuri. Te descurci foarte bine cu plata sau plățile lunare și ai reușit să pui și bani deoparte. De ce să îi cheltui pe o nouă canapea sau o mașină, când poți alege refinanțarea unui credit , iar cu economiile să pleci într-o super vacanță?
Instituțiile bancare au devenit foarte prietenoase și deschise către relațiile personalizate cu clienții. De aceea fiecare dintre ele vine cu tot felul de condiții avantajoase și tentante. Motiv pentru care este bine să studiezi toate ofertele și să alegi banca potrivită pentru tine.