Ce trebuie să știi despre Start-Up Nation 2021

Start-Up Nation este programul dedicat start-up-urilor românești, program care în fiecare an îți permite să obții finanțare nerambursabilă de la stat dacă îți deschizi o afacere nouă, aplici pentru obținerea acestor fonduri și afacerea este eligibilă pentru a le primi. Cu toate că o mulțime de start-up-uri au beneficiat de acest program, condițiile de aplicare, bugetul alocat și alte detalii s-au schimbat de la an la an.

Start-Up Nation 2021 nu a fost încă lansat oficial, dar din declarațiile guvernului reiese faptul că s-au inițiat demersurile unui produs de garantare care să finanțeze acest program. De asemenea, guvernanții asigură că vor continua finanțările Start-Up Nation și în 2021, în măsura în care bugetul o va permite.

Toate detaliile programului Start-Up Nation 2021

Ministrul Economiei a declarat că estimează ca 10.000 de IMM-uri să fie beneficiarele programului Start-Up Nation 2021. Printre principalele criterii de acordare ale schemei de garanții va fi potențialul de dezvoltare rapidă, accentul fiind pus pe inovare și high-tech.

Bugetul alocat pentru Start-Up Nation 2021 va fi folosit în primul rând pentru a plăti sumele restante din programul anterior, Start-Up Nation 2018-2019. Chiar și așa, acest buget este mai mic decât necesarul estimat, adică au fost alocate 642 de milioane de lei din estimarea de la începutul anului de 857 de milioane de lei. În această situație, peste 1.000 de firme din programul Start-Up Nation anterior vor rămâne neplătite daca nu intervin schimbări în bugetul alocat.

Ce se întâmplă cu vechiul program Start-Up Nation?

Din 29 martie 2021, Ministerul Economiei a reluat plata fondurilor restante din programul Start-Up Nation 2018-2019, plătind până pe 2 aprilie 422 de deconturi restante, mai exact 82,1 milioane de lei. Dar mai sunt în continuare peste 4.000 de firme care încă așteaptă să li se desconteze cheltuielile din acest program.

Guvernele succesive au amânat alocarea acestor fonduri către companiile eligibile înscrise în program, iar pandemia COVID-19 a îngreunat lucrurile și mai mult, astfel că multe firme nu au reușit să își continue activitatea sau să își atingă obiectivele asumate în planul de afaceri.

Cu toate acestea, Ministerul Economiei ia în calcul plata restanțelor către beneficiarii Start-Up Nation 2018-2019 din fonduri externe nerambursabile, mai exact din fonduri europene. Dar în această instanță s-ar putea încadra numai firmele care au avut de suferit din pricina pandemiei de COVID-19, adică acelea a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțele militare date de la începutul pandemiei, sau acelea a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului.