Cum să-ți finanțezi start-up-ul în IT prin fonduri de investiții

Sursa foto: pexels.com

Totalul finanțărilor în start-up-urile din segmentul tech din România s-a ridicat anul trecut la peste 100 de milioane de euro. Astfel, în țara noastră s-a depășit nivelul finanțărilor de tip „pre-seed” sau „seed”, care implică investiții de ordinul sutelor de mii de euro, ajungându-se în prezent la finanțări de tip „follow-up”, care implică investiții ce pot ajunge până la câteva milioane de euro.

Acest lucru indică faptul că interesul investitorilor pentru industria tech este unul pronunțat, iar finanțările sunt în consecință generoase. De aceea, acum este o perioadă oportună de a-ți înființa un start-up în acest domeniu.

Ce fonduri de investiții poți atrage pentru a-ți finanța start-up-ul în IT?

Încă din anul 2017, start-up-urile tech din țara noastră au luat avânt datorită fondurilor de investiții care s-au axat pe acest tip de proiecte.

Astfel, în 2018 a fost înființat fondul de investiții GapMinder, iar în 2019 am observat intrarea pe piața din România a fondurilor de investiții Early Game Ventures și ROCA X. În același an, Andrei Pitiș a pus bazele fondului Simple Capital.

De asemenea, în 2019 a fost lansată platforma de equity crowdfunding SeedBlink, unde atât antreprenori, cât și investitori se pot întâlni pentru a colabora. O altă astfel de platformă este și TechAngels, proiect inițiat în 2013.

Tot anul trecut s-a lansat și fondul de investiții Cleverage VC, care oferă finanțări pentru afacerile din domeniul medtech.

Dacă ai deja un start-up în domeniul tech sau intenționezi să îți înființezi unul, atunci te poți orienta pentru finanțări și din partea fondurilor mari de investiții, precum 3TS Catalyst România. Administrat de 3TS Capital Partners, acesta este unul dintre cei mai importanți jucători din acest segment, investind până acum în nu mai puțin de 10 start-up-uri românești: SmartDreamers, Elefant.ro, SmartBill, Vola.ro, Simartis Telecom, Avocatnet.ro, Green Horse Games, Vector, Marketizator (Omniconvert) și 123Formbuilder.

Predicțiile pentru 2021 ale celor mai importante fonduri de investiții din România

Partenerul fondator al fondului de investiții GapMinder, Dan Mihăescu, a declarat că organizația pe care o reprezintă va mai realiza cel puțin 2-3 investiții noi în 2021.

De asemenea, managing partner-ul Early Game Ventures Cristian Munteanu a declarat că organizația sa se așteaptă să încheie în 2021 parteneriatele cu start-up-urile cu care au început negocierile în 2020. Dar dorește și să sondeze piața pentru a încheia unele noi anul acesta.

Și ROCA X are de gând să investească în 2021 în start-up-uri românești, și nu numai, din segmentele AdTech, FinTech, MedTech și altele asemenea.

Simple Capital se aliniază, de asemenea, celorlalte fonduri de investiții din industria tech din România, având în plan finanțări pentru 2021.

În plus, Andrei Dudoiu, cofondator şi CEO al platformei SeedBlink, a declarat că organizația pe care o conduce este mai stabilă ca niciodată și de aceea dorește să accelereze procesele platformei astfel încât să listeze un nou start-up românesc în fiecare săptămână.

După o perioadă în care nevoia de digitalizare s-a resimțit mai acerbă ca niciodată, iar organizațiile din țară și nu numai au conștientizat lipsurile pe care le aveau în acest sens, este evident că majoritatea organizațiilor se vor orienta către soluții tech pentru a-și digitaliza și eficientiza procesele.

Dar nu numai companiile au simțit această nevoie, ci și fiecare dintre noi, la nivel individual. De aceea, nevoia pentru soluții digitale este în continuă creștere în România, iar startup-urile pot oferi răspunsul. Așa că nu mai aștepta și pune-ți în aplicare ideea de afacere în acest domeniu!