De câte ori ți s-a întâmplat să schimbi lei în valută într-un schimb valutar care nu a fost avantajos? De fiecare dată când pleci în concediu ori efectuezi tranzacții în valută, cursul de schimb valutar este unul din lucrurile de care trebuie să ții cont.
Indiferent de motivul pentru care ai nevoie de valută, este important să știi unde poți schimba banii pentru a nu pierde la schimbul valutar.
Cei mai mulți oameni consideră băncile a fi cele mai sigure instituții pentru a schimba lei în valută sau invers. Nu putem nega siguranța pe care aceste instituții financiare o oferă, dar sunt și alte moduri de a obține valută. Băncile nu au întotdeauna cel mai bun curs valutar pentru tine, cumpărătorul.
Casele de schimb valutar afișează de multe ori cursuri valutare mai avantajoase, iar în multe cazuri acestea sunt negociabile în funcție de suma de bani pe care dorești să o tranzacționezi. Astfel, în cazul sumelor mari de valută pe care vrei să le cumperi, poți chiar obține un curs negociabil mai avantajos decât cel afișat.
Casele de schimb valutar mai oferă un alt avantaj pe care instituțiile bancare nu reușesc: pentru că își doresc să își fidelizeze clienții care schimbă sume de bani în mod constant, acestea pot oferi un curs valutar preferențial.
Chiar dacă cursurile de schimb valutar difera de la o casă la alta, precum și de la un oraș la altul, casele de schimb valutar percep un curs mai bun decât băncile. În plus, cele mai multe case de schimb valutar nu percep comision.
Mai comod și mai rapid poți opta pentru tranzacții de schimb valutar online, iar acestea pot fi realizate fie prin banca cu care colaborezi, fie prin servicii de schimb valutar online: TransferWise, Akcenta sau Revolut. Aceste servicii online oferă, de obicei, cursuri avantajoase, mai bune decât cele ale bancilor.
Mai toate băncile îți oferă posibilitatea de a deține atât un cont în lei, cât și unul în valută – euro de exemplu, iar dacă nu colaborezi cu nicio bancă, iată lista tuturor băncilor din România. Folosind online banking, poți schimba bani între propriile tale conturi fără să te mai deplasezi la bancă. Tranzacția se va efectua la cursul valutar al băncii, în principiu fără a fi perceput vreun comision. Dacă țara pe care o vizitezi are moneda euro și tu ai cont în euro, poți folosi direct cardul asociat contului tău în euro.