Fiecare dintre noi își propune să economisească bani. Fie pentru a avea o rezervă destinată unei perioade mai puțin plăcută, fie pentru a-și permite vacanțe, o casă sau o mașină, fie pentru a-i folosi ca investiție să își crească economiile.
Comportamentul nostru economic a dezvoltat sau s-a adaptat unor modalități de a pune bani deoparte numite astăzi instrumente economice. Obligațiunile de stat fac parte din această ultimă categorie și reprezintă una dintre cele mai sigure metode de a investi bani.
Ce sunt obligațiunile de stat
Obligațiunile de stat reprezintă un instrument financiar creat de statul român prin intermediul căruia acesta își poate crea noi resurse pentru cheltuielile/ datoriile pe care le are. Cu alte cuvinte, tu poți împrumuta banca în lei sau în valută, cu economiile pe care le-ai strâns, iar statul se obligă să îți returneze banii respectivi împreună cu o dobândă anuală pentru a depăși deficitul bugetar sau pentru refinanțarea datoriei publice.
Obligațiunile de stat constau într-un document echivalent unui certificat emis de Ministerul Finanțelor Publice, prin care statul român recunoaște datoria pe care o are la tine. Acestea au și valori mai mici de 10.000 lei și pot fi pe termen scurt (până la 1 an), mediu (între 1-5 ani) sau lung (peste 5 ani), iar dobânda poate fi până la 4% pe an.
Așa cum am menționat mai sus, comportamentul nostru economic a fost adaptat și educat astfel încât băncile și-au creat diverse instrumente financiare, cum ar fi depozitele bancare. Acestea constituie realmente cea mai modernă soluție de a economisi. Însă pentru cei care aleg varianta clasică și au mai multă încredere în puterea economică a statului, obligațiunile de stat reprezintă cea mai sigură metoda de investiție. Motiv pentru care, pe lângă trezorerie, mai sunt aproximativ 15 bănci partenere prin intermediul cărora poți achiziționa obligațiuni.
Despre investiția în obligațiuninile de stat
La fel cum fiecare dintre noi apelează la un ajutor financiar atunci când are nevoie (prieten, bancă, instituții non-bancare), la fel și statul încearcă să facă rost de resurse atunci când nu dispune de ele. Și reușește cu ajutorul cetățenilor care au economii puse deoparte. Tocmai pentru că oferă cea mai mare încredere și garanție de returnare a banilor, împreună cu o dobândă stabilită în funcție de suma pe care o plătești pe obligațiuni, statul deține cel mai sigur instrument financiar.
Indiferent de termenul obligațiunilor, diferența și avantajul față de depozitele bancare este că banii pot fi recuperați anticipat prin vânzarea acestora la bursă, fără a pierde dobânda. Aceasta se plătește anual, dar dacă tu vrei să îți primești banii înapoi după doar 6 luni, poți calcula prețul de răscumpărare împreună cu dobânda aferentă celor 6 luni. Pe când băncile penalizează clienții care își retrag anticipat banii din depozitele bancare.
Pe lângă faptul că nu pierzi dobânda, listarea la bursă a acțiunilor face investiția una foarte flexibilă, fără a-ți ține banii blocați sau să îți îngrădească inspirația și viziunea monetară de viitor.
Un alt avantaj al obligațiunilor de stat este că veniturile obținute din trazacționare nu se impozitează, în timp ce dobânda depozitelor bancare este impozitatā cu până la 16%. Multe bănci acceptă o dobândă mai mare, dar pentru sume semnificative depuse (peste echivalentul a 10.000 euro). Așa că obligațiunile de stat primesc o nouă bulină albă pentru accesibilitatea pe care o oferă, fiind ușor de cumpărat și de tranzacționat.
Cu toții am testat multe din serviciile bancare, chiar și deținerea unui simplu card prin intermediul căruia facem diverse plăți. Însă relația cu banca poate fi costisitoare, așa că este bine să ai și o variantă mai sigură pe care să o iei în calcul.